Mai devreme cu un gând

După volumul în proză „Pedepsiți din generozitate”, apărut în 2005, Maria Vaida-Voevod ne cucerește acum prin volumul de versuri „Mai devreme cu un gând. Poeme”, apărut la Editura Multi Press Internațional, București, în anul 2008. Tematica poemelor se circumscrie motivului horațian „labuntur anni”, căci ca și în oda poetului latin, „în apriga fugă se spulberă anii și-n van orice rugă”. Structurat în două părți volumul reunește poezii lirice de o intensă vibrație, care se limpezesc în comunicarea cu un interlocutor, apropiat sufletului poetei, bântuită de neliniștile aduse de trecerea ireversibilă a timpului. Sub semnul acestei rostogoliri, prin vremuri și vreme, stau versuri care dezvăluie un întreg univers poetic. Poemele Mariei Vaida-Voevod se nasc din nevoia mărturisirii care să-i aducă echilibrul și pacea sufletească, prin decantarea unei largi palete de experiențe, a unei vieți interioare, intense și răscolitoare.

Partea a doua a volumului se dezvăluie din generic – „Poeme pentru mama”, topind în creuzetul iubirii și recunoștinței, sentimente filiale de o emoționantă amplitudine față de ființa care ne-a dat viață. […] Merită a fi apreciată dezinvoltura cu care autoarea procesează materialul lexical evitând formele banale sau plate de exprimare a stărilor sufletești, conferind cuvintelor, în context, neașteptate valențe expresive, fie cu rigorile limbii literare, fie cu firescul și cu savoarea limbii vorbite. […] Se cuvine a remarca arta diversificării moderne, pe care poeta o stăpânește pe deplin. […] Melancolia ca stare sufletească dominantă în volumul de poeme „Mai devreme cu un gând” nu alunecă în patetism ieftin, ci se armonizează emotiv prin dilatarea universului poetic împletind fondul cu forma. Poemele Mariei Vaida-Voevod sunt expresia unor experiențe sensibile general-umane, care se comunică afectiv într-o formă abstractă.

Picurând galben de toamnă în suflete

Este cel puțin nesăbuință să încerci să deslușești tainele unui gând. Și acesta ascuns într-un titlu de volum de versuri! Și cu toate acestea, nu mă pot abține: „Ai venit mai devreme cu un gând,/ cel niciodată rostit,/, de-atâtea ori în mine rotunjit,/ nezămislit din plămadă de vorbe./ Prunc nenăscut, legănat sub frunte,/ te-a amăgit o dalbă dimineață;/ aici la mine-i zi/ dar mai târziu cu o viață”. Nu mă pot abține, zic, să mă-ntreb dacă poemele adunate de Maria Vaida-Voevod – Mai devreme cu un gând – sunt rodul unor lungi cizelări sau o repede izbucnire a viersului la anii maturității.

Autoarea a mânuit o viață cuvântul, dându-i înțelesuri noi, când în reportajul de radio, când în roman. Sonorizând datele implicațiilor cuvântului bine temperat, autoarea uită că: „Eram o mândră mânză./ Coama-mi flutura nebună pe șesuri/ vălurind ca marea./ Jăratec mâncam/ în nopți cu lună plină…” (Lună plină) dar, totodată, știe că: „Ne-a petrecut amiaza/ și umbra-i mai prelungă,/ un clopot bate-n dungă/ vecernii vor veni./ Pieziș privim în urmă./ La zdrențuita zi./ Iluzii tremurânde/ rămase dintr-o vară/ le-om risipi uium/ prin morile de fum.” (Vecernii)

Regăsiri. Risipind. Și iarăși regăsind clav vechi, pe iubiri noi: „Cum să te numesc?/ în ce cuvânt să te îmbrac?/ În care dintre vorbele mele/ te-ai simți în largul tău?/ Ți-oi spune cântec./ Nu orice fel de cântec,/ ci corindă/ și-am să te-aștept/ în fiecare seară/ să mă bântui/ cu toate clopotele”. (Corindă)

Arareori îngăduie firea să potrivești două titluri pentru o singură carte. încerc, totuși: Verde de vară târzie. Și-un supratitlu: În ieslea vremii. Și asta pentru că: „Întârzie vara pe umeri fragili,/ ne mai credem nebuni,/ ne mai credem copii…/ Iluzii de bine și cald/ adunăm în zile ce scad./ Întoarce-mă cu-n anotimp înapoi/ și apără-mă de ceață!/ Îți promit cocorul plecat/ și pasul meu îngenunchiat,/ la marginea verii târzii”.

Două titluri. Două lumi. Ce nasc speranțe. Și-omoară iubiri. Abia atunci, picurișul de toamnă se cuibărește în albul iernii. Tăceri: „Aburi lăptoși/ mângâie-o coamă de deal,/ tremură huma/ sub copita de cal./ Verdele șarpe/ suie-n tulpina de măr./ Doar tu rămâi albă/ în gândul meu de iarnă,/ uitată ninsoare,/ cernită mustrare”. Și totul este sau ar trebui să fie ca la începuturi: „Zăpada ți-e firesc veșmânt./ Atât de curată la gând,/ în fața Domnului stai dreaptă, măicuță…”

Iar dacă o să citiți toate poemele o să deslușiți mai multe. Și prag de gând, și flori, și cânt de nai, zbucium de vânt și balsam.

De Rai. Ca viersul-dar al doamnei Maria Vaida-Voevod.