Femeia cu pălărie roşie

Povestirile
Mariei Vaida-Voevod

Nu întâmplător volumul începe cu o povestire scurtă , de nici 2 pagini, reproducând un dialog imaginar între un bătrân şi o ţarcă , în limba „cra” : -„ De ce scrii bătrâne, nu te mai citeşte nimeni. Nimeni, nimeni, nimeni” . Răspunsul bătrânului reprezintă de fapt concepţia emblematică despre scris a autoarei : -„ Dar tu de ce zbori?” şi continuă în gând „ Ce întrebare prostească ! De ce scrie?! Ca şi când a-i întreba un om de ce respiră. Stă cineva să-i asculte respirările?Nimeni, nimeni, nimeni. Nu i le numără, nu i le judecă. O fi o respiraţie uşoară, una grea, potrivită? Respiră pentru că trăieşte.”

Este o concepţie cât se poate de optimistă într-o ţară în care tinerii sunt în proporţie de 42% analfabeţi funcţionali, iar maturii care citesc sau cumpără cărţi sunt din ce in ce mai rari.

Cele 27 de povestiri ale Mariei Vaida -Voevod publicate la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2021, se înscriu în linia celor mai reuşite exemple ale scrisului feminin contemporan. Autoarea se dovedeşte a fi o foarte bună povestitoare care posedă arta constructului epic şi al naraţiunii pe spaţii reduse. Modalităţile narative diverse folosite se subsumează epicului obiectiv inspirat ei din realitatea rurală fie din cea urbană.

Multă vreme, în special în ultimele 3 decenii, proza scurtă a fost considerată ca un exerciţiu absolut necesar pentru cineva care urmează să treacă la roman. Nu e cazul Mariei Vaida-Voevod în creaţia căreia povestirile alternează cu romanul prezentând aspecte ale relaţiilor general-umane, tensiuni şi melancolie, izbânzi şi înfrângeri, rezultate ale confruntării omului cu viaţa cotidiană. Se poate uşor constata că Maria Vaida-Voevod se manifestă cu egală pregnanţă si dezinvoltură în proza scurtă ca şi în roman.

Natură analitică, autoarea este o observatoare atentă şi sensibilă a vieţii lăuntrice a personajelor sale, dar şi a realităţii înconjurătoare. Povestirile de faţă alcătuiesc o lume caleidoscopică, cu personaje vii bine conturate în câteva tuşe bine alese, menite să despartă banalul de insolit(semnificativ). Există o anumită abilitate auctorială potrivit căreia avansarea în lumea conştiinţei nu impietează dinamica acţiunii.

Tematica e variată: iubirea în cuplu realizat sau doar în relaţie, cu toate problemele pe care le implică: pasiune, gelozie, despărţire, solitudinea şi absurdul vieţii, nostalgia după vremurile de odinioară,etc. Acestora li se adaugă descrieri pline de substanţă, ale deznădejdii şi suferinţei percepute de omeni simpli de la ţară, români plecaţi în alte ţări în speranţa aflării unei vieţi mai bune, şi care la întoarcere nu-şi mai găsesc locul( Când nicăieri nu e acasă şi fluieri în vânt, Aniversare).

Sunt poveşti de viaţă adevărată, caracterizate prin empatie, eleganţă şi subtilitate.

Multe din povestiri explorează tragicul feminin asediat de sentimentul debusolării şi al inutilităţii vieţii. De aceea povestirile Mariei Vaida-Voevod îndeamnă la reflexivitate.

Sunt iubiri ce se nasc, se sting sau se transformă în ură. Invenţia narativă se desfăşoară de pe poziţii omnisciente, naratorul fiind martor ocular sau aude povestea de la un alt martor demn de încredere, cum se întâmplă în  Femeia cu pălărie roşie.

Autoarea agreează cu predilecţie genul scurt, ( obişnuinţa gazetăriei ) observaţia şi detaliul semnificativ pentru conturarea unei figuri, a unui peisaj sau a unui sentiment. Ştie să extragă din fapte banale, comune, din întâmplări anodine, lucrul peste care ochiul unui profan trece nepăsător, fără să caute să înţeleagă sau să vadă „dincolo”  misterul şi esenţa vieţii cu dramele şi bucuriile ei ascunse.

Maria Vaida-Voevod are o personalitate bine construită, o siguranţă a tonului şi o iscusită pricepere în a reda neobişnuitul sau ascunsul din fapte şi întâmplări ce par normale. Uneori faptele sunt relatate obiectiv,dintr-o perspectivă omniscientă, alteori intervenţia personala este majoră, autoarea implicându-se într-o compasiune vizibilă faţă de personaje.

„Deal cu pruni” este una din reuşitele semnificative ale volumului.

Rememorarea calmă îşi dă mâna cu regretul şi liricul nostalgic prezent în imagini de mare plasticitate: „ dinspre sat curge liniştea grea ca pătura groasă ce-i acoperă trupul împuţinat în nopţile mai mult albe şi lungi, ca sulul de pânză abia scos din război şi pus pe roua din zori la albit”.

Este un univers al satului tradiţional ardelean, familiar autoarei, cu poveştile lui nescrise, cu ritualurile şi credinţele perpetuate de-a lungul veacurilor.

Personajele Mariei Vaida-Voevod sunt bine conturate psihologic, însoţite de compasiunea autoarei, un fel de umanitate feminină, delicată şi etică totodată. Portretele concise şi expresive, eleganţa descrierii, un bun control al frazei şi al exprimării alcătuiesc o carte bine articulată care face cinste autoarei.