Ceea ce e de apreciat de la bun început la apariția acestui nou volum al prozatoarei clujene este dexteritatea și rapiditatea cu care a făcut saltul de la proza scurtă la roman (Badanta, roman, Ed. Risoprint, 2016). E adevărat că se putea bănui acest lucru încă de la lectura volumului de nuvele, publicat anterior, unde, în unele cazuri, minuția disecării stărilor sufletești, atenția acordată ritmului și construcției de ansamblu întrezăreau calitățile unui constructor pe mari suprafețe epice. Domeniul predilect de observație cu care ne-a surprins atunci a fost excepționala știință de a explora sufletele celor ajunși la capătul vieții. Galeria de bătrâni pe care ne-a oferit-o atestă atât măiestria de a oferi o picturalitate goyescă a faunei umane, cât și acea privire înțelegătoare și plină de compasiune cu care și-a înconjurat personajele, oferindu-le șansa unei redempțiuni. Nu a lipsit pe alocuri nici zâmbetul șăgalnic și conspirativ, nici șarja ironică și grotescă prin care pictura tipurilor aparținând zonelor umane decrepite îngăduia analiza mai de aproape a unor leziuni lente, sau a unor sincope existențiale caracteristice. Autoarea a făcut dovada că posedă în cel mai înalt grad tehnica clar-obscurului, că știe să pună petele de culoare acolo unde trebuie și că plierea pe cutele numeroase ale acestei categorii de vârstă, pe ascunzișurile și faldurile complicate ale sufletelor lor agonizante, se face printr-o bună artă a surprinderii și încorporării detaliului.
Lumea bătrânilor, cu apucăturile și ticurile caracteristice, dar și cu acel halo de taină mereu activată a fost păstrat și în romanul de față, doar că autoarea a schimbat întrucâtva câmpul de observație, fixându-și obiectivul asupra destinului contorsionat și schimbător al lumii femeilor. Situațiile cele mai obișnuite sunt acelea în care se pune în evidență relația dintre femeia în vârstă, de obicei femeie respectabilă, cu trecut încărcat de amintiri, populat de umbre ale neîmplinirii și remușcării, aflată într-o relație specială de dependență și amiciție cu femeia tânără care i s-a devotat ca îngrijitoare. Autoarea preferă pentru acestea din urmă termenul de badantă și, în consecință, destinele celor două femei se încrucișează, se suprapun, se reduc la o singură linie de comunicare. (…) Ideea centrală asupra căreia insistă poate fi redusă în ultimă instanță la nevoia de ocrotire, de alipire sufletească față de cineva pentru care ciclul vieții se apropie de final. Aceasta e susținută pe tot parcursul cărții de o a doua temă, oarecum subiacentă și care infuzează pe întregul parcurs momente de un veritabil dramatism, tradusă practic într-un proces complicat și mereu îmbogățit de „căutare a rădăcinilor”, de stabilire a traiectului existențial identitar. (…) Rezistența la înstrăinare este urmărită mai ales prin intermediul unor personaje plecate din România și silite de împrejurări a-și căuta un rost sau pentru a face sacrificii imense pentru copiii și familia rămasă în țară. (…)
Sub raport compozițional, romanul ne pune în fața unor mișcări alternative de la suprafață spre adâncime și invers, (…) Acest procedeu epic, folosit cu multă artă și cu o abilitate epică nedezmințită, întrucât nume și destine se amestecă într-o caleidoscopie suculentă, ține trează trama pe care ne-o furnizează. (…)
Proza Mariei Vaida-Voevod devine când mătăsoasă, când acut analitică, sprijinindu-se pe efecte și nuanțe căutate, pe scheme ce trimit la reliefarea amănuntului de ordin sufletesc, căci lumea femeilor e o lume care perpetuează miracolul lumii și ni-l face mai accesibil și mai aparte.
Mircea Popa
Badanta și caruselul speranțelor
Într-o lume aflată în îngrijorătoare convulsii naturale, sociale și morale, romanul doamnei Maria Vaida-Voevod (Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2016), reușește o radiografiere a realităților cu care se confruntă oamenii de la noi, prinși în caruselul unor întâmplări și schimbări pentru care nu fuseseră pregătiți. […]
Titlul „Badanta” denumește îngrijitoarea vârstnicilor de pe teritoriul Italiei, deși ar putea fi de oriunde, din țările Europei.
Înzestrată nu numai cu talent narativ, ci și cu un ascuțit spirit de observație, de analiză și de sinteză, Maria Vaida-Voevod înfățișează o varietate de tipologii, de experiențe umane.
Tinerețe, iubire, hazard, zbucium, pasiune, nostalgii, neliniști, regrete se regăsesc în romanul Mariei Vaida-Voevod, care sondează zonele obscure ale subconștientului, pendulând între constrângerea morală și supunerea oarbă la pulsiunile interioare, dezvăluind conștiințe și destine din realitatea înconjurătoare. Lumea dinafară se proiectează în viața sufletească a eroilor, în maniera lui Proust, mereu „în căutarea timpului pierdut”. Desprindem nu numai drama socială și afectivă, ci și drama existențială a omului supus hazardului care ne guvernează viețile.
Întâmplările, amintirile stimulează meditația, urmată de reflecții cu încărcătură etică, adeseori aforistică. Mulțime de maxime și de cugetări sunt însăilate în contextul metaforic, surprinzând realități dureroase: „… doar când urci dealul îți dai seama că ai pornit la vale. Importantă e atracția emoțională, superioară, în orice caz, cele fizice; e mult mai plăcut să cauți decât să găsești, rămâne înaltă tensiunea dorinței; … oriunde te-ai afla să nu pierzi calea spre acasă; Într-un mod sau altul toți rănim în trecerea noastră prin lume pe alții, de obicei pe cei, pe care-i iubim cel mai mult; … în dragoste logica șchioapătă rău; Suntem robii alegerilor noastre, bune, rele, ni le asumăm…” etc.
Citind romanul Mariei Vaida-Voevod ne vom regăsi în numeroasele reflecții spontane, care conferă substanță epicului. Vom înțelege mai bine zvârcolirile celor prinși în rostogolirile sociale și afective, aspirând la prosperitate, liniște și fericire, într-o lume în care oamenii sunt actori prinși în chingile destinului efemer, căci „evadările sunt de multe ori iluzorii”.
Livia Fumurescu
„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris” spunea Arghezi.
Cartea pe care doresc să v-o prezint este cu adevărat frumoasă. Din prima clipă ea se impune prin aspectul ei insolit: coperta de culoare maro, în diverse nuanțe, mată, ca o mobilă veche. Pe ea este imprimată o parte din portretul mamei lui Rembrandt, la bătrânețe; o broșă antică ce ține laolaltă șalul călduros și gros de lână, din faldurile căruia ies două mâini bătrâne, cu mai multe inele pe degetele obosite de vârstă și de muncă, sprijinite pe un baston sculptat. Atât. Nici fața, nici picioarele…
Cartea a văzut lumina tiparului la Editura Risoprint din Cluj-Napoca în 2016, în condiții tehnice excepționale, dar încă nu a fost lansată și nu a ajuns să fie citită decât de câțiva privilegiați, printre care am deosebita onoare și mândrie de a mă număra și eu.
Eroinele acestui roman sintetizează în caracterele lor trăsături ale unor figuri de neuitat, uneori stranii, din operele autorilor anglo-saxoni și americani (Emily Bronte, Charles Dickens, Aldous Huxley, William Faulkner) cu toate că trăiesc în zilele noastre. Ele ascund mistere, dureri, drame, mai vechi sau mai noi, iar bărbații din viața lor, cu toate că nu apar fizic în desfășurarea narației, joacă un rol determinant în producerea și motivarea dramei.
Badanta este denumirea italiană a termenului de îngrijitoare, respectiv o persoană care are grijă de vârstnici, „carieră” pe care au îmbrățișat-o nenumărate românce din diverse straturi sociale, deseori cu pregătire intelectuală superioară, care plecau din țară din cauza unui eșec material sau sufletesc, să uite, să repare sau să „scape” de consecințele dureroase ce nu puteau fi remediate aici. […]
Aceste povești multiple de viață, împletite oarecum cu evoluția principalei teme a romanului, nu induc în eroare și nu provoacă confuzii. Ele completează tristul tablou al dramei româncelor, care caută scăpare de sub tăvălugul alienării, produs de mileniul 3 în care am intrat și care schimbă complet valorile, obiceiurile și ritmul, modul de viață și tot ce a însemnat secolul trecut. […]
Lectura cărții este pasionantă, te ține într-o tensiune plină de curiozitate, de dorința de a „ghici” tainele, de a „dezlega” enigmele și terminând-o în speranța că totul va continua în viața personajelor cum ți-ai imaginat citind-o.
Personajele îți rămân apropiate, familiare și parcă te aștepți să le întâlnești într-o zi pe stradă.
Emma Maria Moisescu
Comentarii recente